Am colindat impreuna.
I-am marturisit ca sunt un inviat din morti, ca diavolul meu m-a stapanit ani, puternic si rau.
- Diavolul a fost femeia ?
- Nu,F.R., nu. Diavolul, vietate cu aripi si duh, duh cu rasuflare si copite. Iar eu luptam, F. , Luptam;chinuindu-ma, legandu-ma, arzandu-ma.
- Si l-ai infrant?
- Nu; m-am desteptat, aceasta a fost; m-am desteptat. Un om de bine m-a stropit cu apa vie a vietii. Diavolul a plecat, a zburat. Desteptandu-ma, am stiut ca el 'nu exista', ca e doar inchipuire sau concept.
- Si acum?
- Acum sunt tanar, sunt viu, sunt eu, F.
Lasa-ma sa-ti spun ca sunt tanar. E obositor, nu? Dar bucuria e atat de mare pentru mine...Nu stiu cum sa-ti spun. Dar inchipuieste-ti ca te-ai naste 'acum' , cu sufletul si inteligenta de acum. Ce ai simti, simtind si intelegand ca te nasti? Nu, nu, e stupida comparatia
************************************************************************************
E dureros si amuzant, imi spuneam, sa nu intalnesc nici o exceptie, nic o exceptie. sa nu pot iesi din carti, sa pastrez neintrerupt contactul cu personajele.
Am inteles ca, daca pot activa in sufletul unor astfel de personaje, activez ca un reactiv impotriva propriilor structuri; sunt adoptat si asimilat dupa nevoile organismului propriu. E umilitor sa ma simt schimbat, comprimat si retusat ca sa pot patrunde in sufletul unei fete sau femei. Trebuie sa ma supun legilor lor intime, sa corespund tiparului crescut din visele, filmele si romanele lor. Sa fiu acum un iubit perfect,acum un amant original, un prieten idilic sau un confesor. Sa asist la descompunerea mea in bucatele cu deliciu masticate, alimentand piepturile lor inguste, sangele lor subtire, ritmul lor capricios si minor.
Am vrut sa o seduc pe EA. Sunt sincer: incercarea mea de a o tulbura era numai pretextul. Nu tanjeam o posesiune. Trupul ei fad nu-mi vorbea. Vroiam numai sa stiu ca ii sunt necesar si stapan, ca relatia dintre noi e efectiva, ca Ea e a mea.
Am reusit sa ajung nevertebrat, jumatate prieten, jumatate confesor, dozat cu calitati pe care nu le banuisem, ignorandu-mi coeficientii mei vitali, nepretuind huma in care mi-am infipt adanc radacinile fiintei mele, nebanuindu-mi nebuniile, nebanuindu-mi orizontul.
Si am reusit sa concretizez idealul universal al iubitului-prieten-parinte in sufletul EI. Am izbutit s-o tulbur, dar am tulburat-o cu ea insasi, nu cu mine. Formele le avea, eu am fost numai continutul. Unde sunt EU in sufletul EI? Daca as lasa-o sa spere, m-ar indragi. Ce as fi facut eu in dragostea EI? Ar trece din mine numai ce sufletul si trupul EI ar putea apuca. Iar sufletul si trupul unei fecioare sunt micute, marunte, neputincioase, mediocre, iremediabil mediocre.
Ah ! lumea asta care refuza sa primeasca tiparele instinctelor mele.
********************************************************************************
Si fiinta aceasta, totusi, traieste si se bucura, si spera. Existenta ei se desfasoara tot atat de plina chiar fara sa ma fi cunoscut. Asa cum se desfasoara existentele milioanelor de oameni care rasufla in preajma mea, la o zi departare de mine sau la o suta de zile. Iata cine sunt eu; cel care a crezut ca poate tulbura vietile. Dar ca sa le tulbur, trebuie sa ma apropii de ele, sa le ating cu rasuflarea mea, sa le scutur, sa le desfac. Eu nu pot atinge viata celuilalt. Cine poate atinge si cunoaste viata celuilalt? Poate alergam toti dupa aceasi spargere a cercului de fier. Nu stiu. Nu vreau sa repet aici intrebari trecute. Dar EA ma nelinisteste; se schimba. Se schimba asa cum vreau eu? Nu stiu ce vreau. Poate numai sa ma bucur de puterile mele, sa aflu ca SUNT, observandu-mi sufletul, coplesind celelalte suflete.
Si totusi se schimba. Se indreapta spre mine. Ma cere, cu ambitiile sau nemultumirile ei. Dar eu nu mai ma recunosc. Aceeasi poveste. EA mi-a forfecat colturile, mi-a slefuit asperitatile, ca sa pot patrunde in sufletul ei. Ma ignora. Toti ma ignora. Fiecare ma crede ce vrea el. Dar eu? Eu, unde sunt? Eu, din mine, din noptile mele, din zorii mei? Daca as urla, daca as sangera, ei raman surzi si orbi. Fiecare isi continua drumul insemnat in creierul si menirea lui. Sunt singur, intre o mie de prieteni. Am crezut ca dragostea te trece in celalalt. Dar te trece unde vrea el, unde vrea EA, in inchipuirea lui, in nalucirile ei.
De ce am judecat eu viata EI fara sa o inteleg?
Si totusi, am fost indreptatit sa o judec, pentru ca am inteles viata EI. Oricine e EA. Oricine e, in acelasi timp si alaturi de geniu, o larva.
Cred ca am citit undeva ca larvele obtin adulti diversi dupa temperatura la care sunt crescute. Iata ce vreau eu: sa modific metamorfoza, sa obtin aripi de nuante rare, neobisnuite.
**************************************************************************************
Acum privesc inapoi. Nimic din cele asteptate nu s-a implinit. Ritmul existentei mele e schimbat. Linia inceputa s-a frant, si nu stiu daca am inlocuit-o cu o alta linie dreapta. Pe EA n-am mai intalnit-o si, probabil, nu o voi mai intalnii niciodata. Imi amintesc ca in cele dintai saptamani ma gandeam cu multa bucurie la prietenia noastra, si nu oboseam imaginandu-mi coflicte. Existenta mea, pare-se, refuza sa le realizeze. Cineva din mine a murit, acum cum mor in fiecare zi, in fiecare om. Poate a fost cel ce placea mult EI.
EA are acum optsprezece ani. A trecut un an? Au trecut multi. Si iarasi iubesc caietul vietii mele. M-am iubit intotdeauna, sincer si total. Fireste, in fiecare an m-am iubit altfel, dar o dira continua staruia in fiecare schimbare. M-am iubit si mai mult de cand mi-am aflat slabiciunile.
Copilaria mea a fost incinerata de sperantele si visurile culorilor. Adolescenta mea a crescut, sobra si chinuita, alaturi de viata pietrei. Asteptam sa vad rasarind in camera mea, trupul intaei sculpturi, pe care o numisem de mult 'Nedumerire dupa victorie'.
EA ar fi trebuit sa sugere spaima incercata in fata prezentei "celuilalt" din sine.
Pentru cei ce poate nu au inteles, EA nu e una singura, EA inseamna ele si ele inseamna EA. Inseamna acelasi lucru impreuna si totusi separat au acelasi nume: EA si aceleasi calitati si defecte: ale EI.Si EA nu presupune idealul, ea presupune obisnuitul, comunul din fiecare dintre noi. Obisnuit care totusi reuseste sa ma surprinda,sa-mi descopere valente noi de fiecare data cand ma uit la el.
*********************************************************************************
Daca ar trebui sa-mi rezum in putine cuvinte experienta mea, as spune ca jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adanc in real. Si filozofia mea s-ar reduce la o singura dogma: Joaca-te !
Jocul singur pastreaza instinctul realitatii, traieste si se misca in realitate. Toate celelalte dogme, morale sau imorale, sunt tesute in si din inchipuiri.
Deasupra tuturor, in negura fiintei mele fara rod, aceeasi nedumerire impietrita, aceeasi spaima a oricarui om simtindu-se purtat de celalalt, de omul negru sau de omul alb din el, om necunoscut si nevazut.
********************************************************************************
Nu e usor de inteles un geniu, dar e cu neputinta de inteles un geniu sterp. Sunt culmi muntoase pe care le poti urca, tocmai pentru ca sunt luminoase. Cand peste tot pluteste negura si peste tot ameninta prapastiile nedumeririlor, nimeni, nimeni nu poate cunoaste acel munte, care nu are nici nume, nici stapan.
Eu sunt liber, tocmai pentru ca linia gandului meu nu a taiat piatra. Cel mai fecund katarsis (parca era cu th) nu e creatia, ci neputinta de a crea.
Oricum , eu nu sunt geniul sterp, inaltat si dincolo de rau. Viata mea n-a fost furtunoasa, si prezentul nu e calm marin.
Intelegand ca drumul meu nu poate merge decat pe aceeasi cale a libertatii si pacatului, mi-am schimbat lupta. M-am indreptat catre alte ispite. Ispite si pacate se gasesc peste tot in drumul carnii (poate prea dur sau vulgar cuvantul), si aceasta e fericirea omului. Pacatuind, se elibereaza de stupiditate, de crestinism, de monoton, de demoni. Ajunge simplu si curat. Lumina nu vine din lumina, ci din intuneric. Trebuie doar sa vrei sa o vezi si sa o simti, si o sa fii liber.
********************************************************************************
iarasi ma nelinistesc , iarasi ma intreb daca am sau nu un suflet si ma inspaimanta marginile lui. sunt liber si asta mi-e de ajuns. Victoriile mele sunt ignorarea si dispretul vechilor tipare care imi incatusau viata, gandul, tot.
Ar trebui sa limpezesc aceasta intrebare : Sunt nou , sunt un altul ? Sunt intr-adevar eliberat de diavol, de Inchizitie ?
Daca as raspunde m-as contarzice. Scurta mea existena am petrecut-o in dezlegarea intrebarilor launtrice. N-am dezlegat nimic. M-am multumit sa-mi durez armura si- pentru ca imi ranea trupul si-mi varsa sangele - o credeam crescuta din sangele si trupul meu. Nu plang, nu regret nimic. Nu ma blestem. N-am fost orb - ci vrajit . Am visat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu